Comparațiile ne ajută sau ne fac rău?

Fie că vorbim de prietena care pare că trăiește într-o vacanță continuă, mama care jonglează perfect cu jobul, familia și timpul liber sau vecinul cu casa perfectă, comparațiile au devenit parte din rutina noastră zilnică. Ne ajută să evoluăm sau pun presiune pe noi?

Rețelele sociale nu fac decât să amplifice acest fenomen – cu fiecare scroll, intrăm, de fapt, într-un concurs invizibil. Până la urmă, compararea este un mecanism uman de evaluare, care ne ajută să înțelegem unde ne situăm în raport cu lumea. Problema apare când standardul devine nerealist și creează frustrări.

40% dintre respondenții studiului CIPRA se declară stresați de nevoia de a răspunde unor standarde impuse de societate.

Am întrebat-o pe Diana Tache, pshihoterapeut și consilier psihologic The Mind – de ce ne comparăm constant și cum putem naviga prin aceste stări fără să ne pierdem echilibrul.

„Ceea ce admirăm sau invidiem la ceilalți nu este întâmplător: de multe ori proiectăm asupra lor aspecte din potențialul nostru nevalorificat. Cu alte cuvinte, comparația ne arată nu doar ce „nu avem”, ci și ce părți din noi sunt încă neexplorate sau neexprimate. Astfel, comparația poate fi văzută ca un semnal: ceea ce ne deranjează sau fascinează la ceilalți vorbește, de fapt, despre posibilitățile noastre interioare.

Așadar, dacă vedem comparația ca pe un mecanism natural, ca ceva ce poate să ne ofere repere, motivație și sentimentul de apartenență, când devine problematică? 

Problema apare când comparația devine continuă și disproporționată, alimentată de standarde externe (social media, idealuri de succes, normele culturale), atunci când în loc să fie o orientare, devine un stres constant: „nu sunt suficient de bun dacă nu ating x sau y”, și mai ales devine o problemă atunci când din fiecare comparație eu remarc doar minusurile, ceea ce îmi lipsește sau ceea ce nu am.“

Comparația ne ajută să creștem

Diana Tache spune că, de la cele mai fragede vârste, comparația face parte din procesul nostru de creștere. «La început, copilul se uită la ceilalți pentru a-și contura identitatea: „eu sunt băiat, tu ești fetiță”, „eu am părul brunet, tu ai părul blond”, „mie îmi place să mă joc cu mașinile, ție îți place să te joci cu păpușile”. În anii de școală, comparația se mută în zona performanțelor – note, sport, reguli – și îl ajută pe copil să-și dezvolte sentimentul de competență. În adolescență, lucrurile se complică: nu mai e vorba doar de cine aleargă mai repede sau cine rezolvă o problemă, ci de cine e mai popular, mai frumos sau mai „în trend”. Comparația devine un teren sensibil, dar și necesar, pentru că prin ea adolescentul își caută locul, testează identități și își definește cine este.»

De ce nu sunt bune comparațiile negative

Cât de dăunătoare este comparația copiilor cu alți copii de către familie sau profesori – și ce efecte poate avea pe termen lung ne-a explicat tot Diana Tache.

«Inițiată de adulții din jurul nostru, fiind însoțită de un ton critic, depreciativ: „Uită-te la X cât de bine face și tu nu! De ce nu poți?”, iar pericolul pe termen lung îl reprezintă o imagine de sine fragilă, perfecționism și autocritică, invidie sau competiție constantă și, prin urmare, dificultăți de relaționare socială, precum și depresie sau lipsă de motivație.»

Ce ne ajută

Diana Tache ne-a făcut o listă cu ce ajută și ce e sănătos pentru dezvoltarea personală când vine vorba despre comparație: 

1. Să ne comparăm progresul, sau cu alte cuvinte comparația cu noi înșine: „luna trecută știam mult mai puțin despre acest subiect decât știu acum”, sau „săptămâna trecută făcusem mult mai puține activități din cele propuse, iar săptămâna asta am fost mult mai productiv”. 

2. Focalizarea pe efort, nu pe rezultat, valabilă și în cazul adulților și în cazul copiilor: „îmi place că te-ai străduit mult” sau „chiar am reușit să mă concentrez mult mai bine…”. 

3. Validarea unicității noastre: „eu am ritmul și stilul propriu în care fac lucrurile…”. 

4. Modele pozitive care ne inspiră: „îmi place cum lucrează sau cum cântă X. Hai să văd cum pot învăța și eu ceva din ce am văzut la X și m-a inspirat!”.