Să faci mișcare nu e deloc greu. Fă primii pași către o viață activă!
Activitatea fizică se referă la toate tipurile de mișcare. Ești activ din punct de vedere fizic nu doar când faci sport, ci și în timpul liber, când joci ping-pong sau mergi în drumeție, când te deplasezi dintr-un loc în altul pe jos (de exemplu, la cumpături), sau când depui efort ca parte a profesiei tale.
Prin urmare, în nici un caz nu te trebuie să te gândești că mișcarea este ceva ce nu poți face sau că nu ești suficient de antrenat pentru a începe. Important de reținut este că atât mișcarea moderată, cât și cea intensă contribuie la o stare bună de sănătate.
62% din români declară că obișnuiesc să facă mișcare minimum 30 minute zilnic, conform studiului CIPRA
Dacă te afli deja printre cei 62% și vrei să treci la un nivel superior, cele mai la îndemână modalități de a fi activ includ: drumețiile, practicarea diverselor sporturi, precum alergarea sau ciclismul, dansul, toate putând fi practicate la orice nivel de îndemânare, de către oricine. Totul este să transformi orice tip de activitate fizică în rutină, pentru că beneficiile sunt ușor de identificat, chiar și pe termen scurt.
Mișcarea ține bolile departe
S-a demonstrat că mișcarea fizică regulată contribuie la prevenirea și buna gestionare a bolilor de inimă, a diabetului și a mai multor tipuri de cancer. Are un rol important și în prevenirea hipertensiunii, ajută la menținerea greutății în limite normale, îmbunătățește sănătatea mintală și calitatea vieții în ansamblu.
Și, pentru că ai terminat de citit acest articol, e momentul potrivit pentru a te bucura de o scurtă plimbare.
Sfatul specialistului – începe cu pași mici
Cornel Moca, antrenor personal și nutriționist (www.cornelmoca.ro) este să facem schimbări treptat, dar să rămânem consecvenți.
Dacă de astăzi te-ai hotărât să fii o persoană mai activă, poți începe cu mișcări de streching activ, care te vor ajuta să-ți mobilizezi articulațiile. Începe cu doar câteva minute pe zi și continuă să crești intensitatea și timpul de realizare a acestora. De asemenea, dacă vrei să fii o persoană mai activă, e foarte simplu: urcă scările în loc să folosești liftul sau mergi pe jos până la următoarea stație de autobuz într-un ritm mai alert. Cel mai important: începe astăzi, nu mai amâna și fă din mișcare o obișnuință în viața ta. Rezultatele nu vor întârzia să apară!
Cornel Moca, antrenor