CIPRA, prima platformă locală de informare privind calitatea vieții, la dispoziția românilor
Principalii factori care determină calitatea vieții românilor sunt familia și prietenii (90%), starea de spirit (90%), starea fizică (88%) și stima de sine (88%)
Începând din luna decembrie 2021, românii au un aliat de încredere în ceea ce privește îmbunătățirea calității vieții lor, prin lansarea CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză. CIPRA își propune să devină o platformă ușor accesibilă, cu informații valide, imparțiale și actuale, care să îi asiste pe români în luarea deciziilor legate de obiceiurile zilnice și de consum, astfel încât riscurile care ar putea avea un impact negativ asupra calității vieții lor să fie diminuate.
România ocupă, în prezent, ultimul loc în clasamentul statelor membre ale Uniunii Europene privind calitatea vieții și bunăstarea socială (Studiul Progres Social 2020, realizat de organizația nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte). Astfel, primul pas întreprins de CIPRA pentru creșterea nivelului de conștientizare a calității vieții a fost derularea unui studiu sociologic privind Obiceiurile cu risc crescut care au un impact direct asupra calității vieții românilor. Inițiat de echipa CIPRA și realizat în octombrie 2021, alături de partenerii de la Reveal Marketing Research, studiul oferă o imagine documentată despre obiceiurile zilnice și de consum care au un impact direct asupra calității vieții românilor.
“CIPRA a luat ființă din nevoia de a le transmite românilor faptul că dincolo de factori externi, cum sunt contextul economic sau schimbările climatice, factori care însă nu pot fi controlați, calitatea vieții fiecăruia dintre noi ține de o serie de decizii exclusiv individuale, de acele alegeri personale zilnice pe care fiecare dintre noi le facem pentru a ajunge la starea de bine pe care ne-o dorim. Astfel, CIPRA și-a propus să aibă un rol activ în promovarea unui tip de comportament în luarea deciziilor care să fie bazat pe o informare riguroasă și din surse credibile”, a declarat Constantin Bratu, membru fondator CIPRA.
Concluziile studiului:
Principalii factori care determină calitatea vieții sunt familia și prietenii (90%), starea de spirit (90%), starea fizică (88%), stima de sine (88%).
Cele mai importante aspecte ale vieții sunt o casă primitoare (89%), nevoia de a dormi bine (88%) și nevoia de a avea un echilibru emoțional (85%).
Principalele aspecte de care sunt mulțumiți românii participanți la studiu sunt igiena/ curățenia din casă (82%), casa în care locuiesc (76%), alimentele pe care le consumă (70%), siguranța personală (61%) și calitatea somnului (61%).
„Am răspuns cu mare interes invitației CIPRA de a realiza împreună o radiografie actuală a percepțiilor românilor pe marginea unor teme cheie care ne influențează tuturor calitatea vieții. Mai mult, rezultatele reprezintă o oglindă a riscurilor percepute, a aspectelor care pot fi îmbunătățite și care au un efect imediat asupra stării de bine a românilor”, a declarat Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research.
Realizat pe baza metodologiei CAWI (Chestionare autoaplicate online), studiul a vizat un eșantion reprezentativ la nivel național format din 813 respondenți, bărbați și femei, cu vârste între 18 și 65 ani, din mediul urban sau rural, utilizatori de internet.
CIPRA are trei membri fondatori, cu experiențe complementare în marketing, comunicare și management. Alina Bratu, Cristina Vulpe și Constantin Bratu și-au propus să dezvolte această platformă ca urmare a unei nevoi identificate de acces la informații documentate și centralizate, care să ajute în procesul decizional al fiecărei persoane.
În susținerea demersului său de a oferi informații relevante și de calitate, CIPRA are alături un grup de experți în domenii relevante pentru misiunea aleasă, ce au rolul de a se implica activ în selecția și validarea informațiilor pe care CIPRA le va pune la dispoziția românilor. Printre primii experți care s-au alăturat echipei se numără Cami Dumitru – psiholog clinician și consilier psihologic, Diana Tache – psihoterapeut analist și consilier psihologic, Oana Bulzan – specialist în schimbarea stilului de viață, dr. Șerban Damian – medic şi nutriţionist sportiv, Cornel Moca – specialist fitness și nutriționist, Matei Stănculescu – psiholog, trainer și coach ACC. În plus, clinica The Mind este susținător al proiectului, oferind acces la expertiza de specialitate a echipei de psihoterapeuți și medici psihiatri cu multa experiență.
Distribuie acest articol