Taberele de vară: aventurile copiilor departe de casă și părinți 

15 iulie 2022
Imagine articol CIPRA

Suntem în mijlocul verii, sezonul perfect pentru taberele copiilor, acele zile pline de aventuri, de prieteni noi, dar și de mari emoții trăite atât de cei mici, cât și de părinții lor. 

Plecarea copilului în tabără este un pas important într-o familie. Înainte de toate, în tabără, copiii învață primii pași către independență, află cum arată o zi departe de părinți, învață să se descurce singuri în situații în care poate acasă primeau ajutor: la îmbrăcat, la spălat sau în timpul mesei. În plus, își exersează capacitatea de a-și face prieteni și de a se integra în grupuri.

Cum ne pregătim pentru plecarea în tabără a copilului. Factorul psihologic

Este important ca părinții să îi încurajeze pe copii atunci când se apropie data plecării în tabără, mai ales dacă vorbim despre copiii care pleacă pentru prima oară spre o asemenea experiență. 

De altfel, 70% dintre respondenții „Atitudini față de satisfacția vieții de familie“ au răspuns că membrii familiei îi ajută pe copii să învețe să fie independenți. Același studiu arată că 75% dintre adulții unei familii îi ajută pe copii să ia decizii bune.

Le puteți vorbi copiilor despre experiențele voastre trecute în excursii sau tabere. Ar fi minunat dacă ați avea și fotografii din timpul taberelor în care ați fost voi, părinții lor. Puteți merge la cumpărături împreună, iar în timpul acestora lăsați-l pe cel mic să-și aleagă obiectele necesare. Insistați că nu va fi nevoie de foarte multe lucruri pentru ca bagajul să nu fie prea greu, dar dați-i voie celui mic să ia decizia finală, ce culoare și model să fie tricoul ales, de exemplu. 

Și părinții au nevoie de încurajări, anxietatea apărând adesea și în rândul lor. De aceea, este importantă comunicarea cu organizatorii taberei. Părinții trebuie să fie conștienți că în orice situație ce necesită intervenția lor, vor fi contactați. 

Plecarea în tabără a copilului reprezintă un pas firesc în dezvoltarea lui emoțională. L-am numit pas firesc pentru a sublinia că acest moment urmează în mod firesc, ulterior altor momente de dezvoltare din viața copilului de până atunci. Cu alte cuvinte, începând de la vârsta primelor manifestări de autonomie, adică în jur de 4 ani, copilul trebuie încurajat să îndeplinească activități în mod individual: spălatul pe mâini, spălatul pe dinți, aranjarea hainelor pentru grădiniță, participarea la realizarea bagajului de vacanță în familie (să aleagă ce jucării va lua cu el – desigur, comunicându-i un număr limitat de jucării, să caute în dulap șlapii necesari pentru plajă sau diverse lucruri de adăugat în bagaj). 

Diana Tache, psihoterapeut și consilier psihologic

Vârsta potrivită pentru prima tabără

Există o vârstă potrivită pentru a pleca în tabără, spune expertul nostru, Diana Tache, iar această diferă în funcție de nivelul de dezvoltare și autonomie al fiecărui copil. Aici este important ca părinții să țină cont, în primul rând, de propriul copil și să nu forțeze anumite limite din cauza presiunii venite din partea altor părinți : „Hai, că o să se descurce și copilul tău! Al nostru este la a două tabăra și e ok!“. Poate că e ok, dar e copilul altor părinți.

Diana Tache, psihoterapeut

Am întâlnit în cabinet părinți care mi-au spus că au ales să trimită copilul în tabără de mic (în jurul vârstei de 3 ani), o tabăra unde nu cunoștea pe nimeni, pentru a-l face mai îndrăzneț și mai curajos. La momentul discuției, acel copil avea 7 ani și plângea la fiecare serbare școlară, dacă părinții ieșeau din raza lui vizuală. Așadar, un copil îndrăzneț și curajos nu este un copil căruia i-au fost forțate limitele, ci este copilul care a fost așteptat să se dezvolte în ritmul lui, a fost ascultat când a spus că ii este frică și a fost încurajat cu blândețe. 

Copilul tău e pregătit să plece în tabără?

„Înainte de a stabili tabăra la care va participa copilul, părinții trebuie să se asigure că micuțul lor este capabil să realizeze anumite activități în mod autonom: hrănirea, spălatul, îmbrăcatul și dormitul. Dacă aveți un copil care nu mănâncă fără ajutor, care nu se spală sau se îmbracă singur și mai ales care nu a dormit în afară casei, la un prieten sau la bunici, fără părinți, atunci probabil este mai bine să așteptați până la următoarea tabără, timp în care puteți să pregătiți copilul, prin implicarea în activitățile specifice dezvoltării autonomiei“ – Diana Tache, psihoterapeut.

Dă-i voie să aleagă

Tabăra la care va participa copilul trebuie stabilită împreună cu el, astfel dându-i posibilitatea să participe activ la acest proces pe care să-l simtă ca o alegere proprie, spune psihologul. Copiii se simt mai încrezători dacă sunt încurajați să participe la alegerile ce țin de viitoarele lor activități, fie că vorbim despre un film la care dorește să meargă sau de o tabără la care dorește să participe. 

De asemenea, dacă vorbim despre prima tabără a copilului, este recomandat să discutați cu organizatorii, să îi permiteți și copilului să-i cunoască, pentru a-i simți familiari în momentul plecării. Nu în ultimul rând, un prieten sau câțiva prieteni care să participe la aceeași tabără pot fi de ajutor pentru a-i face copilului trecerea cât mai firescă spre acea nouă lume, în care va petrece următoarea săptămână. 

Câteva zile până la tabără – să facem bagajul

Un lucru foarte important de care trebuie să țineți cont atunci când pregătiți bagajul este că acesta trebuie să fie cât mai ușor posibil, pentru ca cel mic să îl poată căra. Va trebui să îl poată duce atunci când se mută dintr-o parte în alta, când coboară și urcă din diverse mijloace de transport. Un rucsac de drumeții este de multe ori indicat, pentru a putea fi pus în spate. Lăsați copilul să își facă bagajul, pentru a ști exact ce se află în geantă, dar, așa cum am menționat mai sus, insistați să aleagă doar obiectele de care are neapărat nevoie. Sfătuiți-l să aleagă haine potrivite pentru orice tip de vreme: însorită, ploioasă, răcoroasă. În magazinele cu articole sportive, găsiți o ofertă generoasă de articole pentru drumeții, iar angajații de acolo vă pot ghida către cele mai bune alegeri. 

Pentru a putea păstra legătura cu copilul, este indicat să aibă un telefon mobil. Vă puteți seta o anumită oră la care să vorbiți, cel mai potrivit ar fi seara. În felul acesta, copilul știe că poate lua legătura cu părinții la final de zi. 

Un moment important

Bagajul și realizarea lui pot fi momente de ancorare în concret, dar și de proiectare a unor situații viitoare. Această activitate îi va permite copilului să se imagineze deja în tabără, în diferite situații și să simtă că este pregătit să le facă față. Un dialog din această categorie poate fi următorul: „unde îți vei pune hainele murdare când te vei schimba?“, iar copilul va indica săculețul/punga pregătită în acest sens. Realizarea bagajului poate avea la bază o listă cu obiectele necesare indicată chiar de organizatorii taberei. Sfaturile vin de la expertul nostru, Diana Tache.

Nu încercați să-i faceți copilului un bagaj „special“, mult mai încărcat decât cel recomandat de organizatori, pentru că va reprezenta un triplu dezavantaj: 1. Nu va fi pregătit și adaptat conform regulilor stabilite de organizatori; 2. Va avea dificultăți în a-și identifica obiectele cu adevărat folositoare, stabilite de cei cu experiență în organizarea taberei; 3. Bagajul îl va face „special“, dar nu într-un sens bun, față de colegii lui care s-au conformat regulilor deja stabilite. 

Taberele sunt oportunități de dezvoltare excelente pentru copii. În timpul lor, capătă noi cunoștinte, își fac prieteni noi, învață să vadă lumea prin proprii lor ochi.

Recomandarea specialistului: ia-i temerile în serios!

Perioada de câteva zile până la tabără poate fi încărcată de neliniști și temeri pe care trebuie să le tratăm cu bunăvoință, calm și seriozitate, recomandă Diana Tache, psihoterapeut. „Spun seriozitate pentru că asta presupune a discuta cu copilul într-un mod respectuos și empatic, fără a-i bagateliza temerile sau a-i spune că sunt nefondate. Recomand întrebările deschise: „Ce te face să crezi că nu te vei descurca cu adormitul noaptea? sau Ce te face să spui asta ? sau Ce crezi că te-ar ajuta să te descurci cu bine în situația X? “.

Ca părinte, este important să faci diferența între temerile tale și temerile copilului. Chiar dacă pare că anumite anxietăți sunt dintr-un registru cunoscut ție, este important să explorezi perspectiva copilului tău, care s-ar putea să fie diferită.

Diana Tache, psihoterapeut

De exemplu, dacă copilul afirmă că îi este teamă de un anume aspect, nu mă grăbesc să spun: „știu, și mie îmi e teamă!“ sau „știu, dar eu reacționez așa când îmi e teamă!“, ci încerc să explorez cât mai mult cum este trăită această teamă la nivelul lui. Este mai potrivit să spui: „înțeleg, dar vreau să aflu cum este pentru tine asta“ sau „unde simți această teamă în corp?“. Dacă copilul indică o anumită zonă, pot să merg mai departe cu încurajările blânde și să încercăm împreună să găsim soluții pentru a liniști acea parte a corpului. De exemplu, „burtica poate fi mângâiată ca să se simtă în siguranță“ sau apelăm la o ancoră, un obiect fizic, ceva care să-l ajute pe copil să traverseze acele temeri: fie un tricou pe care l-a purtat într-un context în care a dat dovadă de curaj, ori o mascotă pe care o poate asocia cu puterea de a face față situațiilor în care simte teamă. A discuta pe larg despre temerile pe care le aduce în discuție copilul, îl va ajută să dețină cât mai multe resurse de a face față acestor temeri.

Nu uitați să râdeți și să glumiți, împreună cu copilul, povestind întâmplări amuzante, fie din experiența proprie cu taberele, fie din alte surse, pentru a detensiona așteptarea plecării și pentru a-i transmite că în câteva zile va începe cea mai interesantă săptămâna din viața lui, din care se va întoarce și el cu amintiri și întâmplari de povestit. 

Distribuie acest articol