Aromaterapia acasă îmbunătățește atmosfera și somnul

Aromaterapia acasă este o modalitate simplă și naturală de a crea un spațiu mai relaxant și mai primitor în locuința ta. Uleiurile esențiale pot fi utilizate în orice încăpere, iar mirosul plăcut este doar unul dintre beneficiile lor.
Atmosfera din casă ne influențează direct starea de spirit, iar aromaterapia poate fi un aliat discret și eficient. Dincolo de mirosul plăcut, uleiurile esențiale pot contribui la reducerea stresului, îmbunătățirea somnului și a stării generale de bine.
Conform studiilor CIPRA, locuința joacă un rol important în percepția asupra calității vieții. 70% dintre respondenți au declarat că sunt mulțumiți de casa în care locuiesc, 81% sunt satisfăcuți de curățenia și igiena din locuință, iar 85% consideră că o casă primitoare este un aspect esențial în viață.
Difuzoarele de aromaterapie
Cea mai populară metodă de a beneficia de aromaterapie este utilizarea unui difuzor. Acesta dispersează particulele fine de ulei esențial în aer, permițând aromelor să se răspândească uniform în încăpere. Poți amplasa un difuzor în dormitor, pentru a te odihni mai bine și a adormi mai ușor. Îl sufragerie, pentru un ambient relaxant sau în baie, pentru momentele de răsfăț și pentru neutralizarea naturală a mirosurilor neplăcute.
Totodată, uleiurile esențiale pot fi folosite pentru împrospătarea covoarelor sau pentru a ține la distanță insectele.
Flori și plante parfumate pentru aromaterapie acasă
Pe lângă uleiurile esențiale, florile și plantele parfumate contribuie la un ambient plăcut și natural.
- Lavanda este recunoscută pentru proprietățile sale calmante și este ideală pentru dormitoare și livinguri. Poți așeza o vază cu lavandă proaspătă sau pune lavandă uscată sub pernă ori în sertare.
- Iasomia te învăluie în aromele sale delicate și senzuale. Se dezvoltă cel mai bine în medii însorite, iar dacă o tai pentru vază, este recomandat să o faci dimineața sau seara, când planta este bine hidratată.
- Gardenia răspândește un parfum rafinat și elegant. Florile albe pot deveni galbene dacă sunt atinse frecvent, deoarece reacționează cu uleiurile naturale de pe piele.
- Rozmarinul are un miros proaspăt și revigorant. Pe lângă rolul decorativ și aromatic, poate fi folosit și în bucătărie. Aroma sa este asociată cu îmbunătățirea stării de spirit și reducerea stresului.
Sfatul expertului
Care sunt aromele pe care ar trebui să le folosim în dormitor, pentru un somn odihnitor? Ne-a răspuns dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, specialist în apifitoterapie, expert CIPRA:

„Există uleiuri esențiale care ne ajută să dormim mai bine și să avem un somn profund și odihnitor. Este vorba de uleiul de lavandă, care are și un rol important în diminuarea stresului și anxietății, uleiul de roiniță, care ne calmează și ne relaxează, uleiul de iasomie, care promovează un somn liniștit, precum și uleiurile de geranium și trandafir, care ne echilibrează psiho-emoțional. Le puteți folosi în lampa de aromaterapie, într-un pulverizator sau puteți pune câteva picături pe pernă. Puteți face și un masaj relaxant cu un ulei de bază în care ați adăugat câteva picături dintr-un ulei esențial cu a cărui aromă rezonați.“