Exersează-ți echilibrul!

În viața de zi cu zi ai nevoie de echilibru fizic deseori, și îl folosești fără să-ți dai seama. Fie că te ridici de pe scaun, te apleci să-ți legi șireturile sau pur și simplu mergi, toate aceste mișcări aparent banale depind de capacitatea ta de a te menține stabil. Exersează-ți echilibrul și vei observa beneficii atât în ce privește postura și musculatura, cât și încrederea în tine.
În agitația zilnică, neglijăm adesea capacitatea noastră de a sta în echilibru. Gândește-te cât efort depune un copil mic atunci când învață să meargă în picioare. Noi, adulți fiind, facem asta natural, totuși să ne exersăm echilibrul poate fi de mare ajutor în timp.
Activitatea sportivă și mișcarea se află pe locul al patrulea în topul aspectelor cu impact asupra calității vieți românilor, după cum arată studiul CIPRA, fiind menționate de 37% dintre respondenți. 46% dintre cei chestionați au răspuns că au o viață activă și fac destul de des exerciții pentru a se menține sănătoși. Timpul mediu zilnic alocat pentru mișcare este de 32 de minute. 36% dintre cei chestionați cred că activitatea sportivă/mișcarea au fost afectate în măsură mare sau foarte mare de scumpiri.
De ce este necesar să exersăm
Pe măsură ce înaintezi în vârstă, capacitatea de a-ți menține echilibrul scade. Un simplu test – durata de timp în care poți sta într-un picior – poate exprima coordonarea actuală dintre creier, mușchi și sistemul vestibular – un tot unitar care te ajută să îți menții echilibrul.
Exercițiile de echilibru, practicate frecvent, ajută la prevenirea căzăturilor – permit corpului să reacționeze rapid, evitând astfel accidentările. În plus, îmbunătățesc încrederea în sine. Pentru că un echilibru stabil oferă siguranță, indiferent de teren sau situație.
Mișcări simple pentru un echilibru mai bun
Pentru a-ți îmbunătăți echilibrul, poți începe cu exerciții ușor de integrat în rutina ta zilnică. Stai într-un picior și ridică celălalt picior ușor în lateral, în față, înspre piept (cu genunchiul îndoit) sau în spate (cumpăna), menținând poziția cât mai mult timp. Dacă vrei o provocare suplimentară, încearcă să închizi ochii. Dacă ai acces la o minge sau o placă de echilibru, folosește-le pentru a realiza exerciții ceva mai dificile, dar foarte benefice. Nu e nevoie să ai experiență în sport, e nevoie doar de puțină dorință de a-ți îmbunătăți echilibrul, iar acest lucru se va reflecta în starea ta de sănătate.
Sfatul specialistului

Cornel Moca, antrenor personal și fitness specialist, expert CIPRA, ne-a enumerat alte câteva exerciții care ne pot ajuta să ne îmbunătățim postura și echilibrul.
„Se poate începe cu exerciții funcționale de întărire a musculaturii generale, dar și cu exerciții de propriocepție (conștientizarea poziției corpului în spațiu). Iată câteva exemple de exerciții care ajută la corectarea posturii și nu în ultimul rând, ajută la îmbunătățirea echilibrului!“.

- PLANK – întărește musculatura abdominală și în același timp sunt implicate aproape toate grupele de mușchi. Acest exercițiu – menținerea corpului într-o poziție dreaptă, paralel cu solul, cu antebrațele sprijinite pe saltea, ca într-o flotare – ajută la întărirea musculaturii core-ului și, dacă este executat corect, contribuie la corectarea lordozei lombare.
- WALL SIT – întărește musculatura coapselor, fesierilor, dar și a abdomenului. Stai cu spatele lipit de perete, genunchii la 90°, coapsele paralele cu podeaua. Din această poziție se pot adăuga și alte mișcări, cum ar fi: ții brațele pe perete la 90° sau lângă perete, dacă mobilitatea permite; se ridică încet brațele, apoi se revine ușor și mișcare se va repeta. Va ajuta la corectarea posturală: lordoză lombară, cifoză, lordoză cervicală.
- MERSUL FANDAT – un exercițiu complex ce va ajuta în antrenarea echilibrului și în același timp, antrenează și trenul inferior.
- BIRD-DOG – eficient atât pentru postură, cât și pentru echilibru. Din patrupedie (așezat în patru labe) se întinde brațul drept și piciorul stâng, apoi se aduc înapoi în poziția inițială sau până când cotul se întâlnește cu genunchiul. Se repetă cu celălalt braț și picior.

„De menționat că orice activitate pe care o practici, pentru postură sau echilibru, trebuie adaptată atât nivelului tau si nu în ultimul rând trebuie ținut cont de istoricul medical“, explică expertul nostru.
Cum îți transformă echilibrul postura
Exercițiile de acest tip întăresc mai ales mușchii spatelui, picioarelor, umerilor și șoldurilor și readuc corpul în poziția sa naturală. Antrenamentele ce vizează echilibrul corectează pozițiile defectuoase cauzate de sedentarism, cum ar fi umerii cocoșați. În plus, acest tip de antrenament accelerează procesul de recuperare după accidentări, mai ales în cazul celor la nivelul picioarelor sau gleznelor.
Distribuie acest articol