Soluții simple care te ajută să faci economie
Când toate prețurile sar în aer, facturile cresc într-un ritm alarmant, dar salariile rămân pe loc, singura soluție este să fim cumpătați și să avem un plan financiar bine pus la punct. Îți prezentăm în continuare câteva soluții rapide care nu te vor restricționa foarte tare și te vor ajuta să faci economie.
Conform studiului CIPRA cu privire la Obiceiurile cu risc crescut care au un impact direct asupra calității vieții românilor, situația financiară este unul dintre principalii factori care generează stres respondenților, fiind menționată ca atare de 40% dintre aceștia.
Totodată, rezultatele celui mai recent studiu Reveal Marketing Research arată că românii iau în calcul pentru sezonul rece o serie de soluții pentru reducerea cheltuielilor, precum scăderea consumului produselor neesențiale (50%) sau reducerea consumului de energie electrică (48%).
Iată ce ai putea face pentru a-ți gestiona mai eficient bugetul.
Scapă de credite cât mai rapid
Creditele de consum sunt o soluție de compromis pentru a ne satisface diverse necesități sau mofturi, dar dobânzile la aceste împrumuturi pot fi enorme. Soluția este acoperirea datoriilor de acest gen cât mai repede. Fă-ți o strategie bugetară pentru a plăti anticipat creditul și astfel vei face o economie semnificativă. Dacă este nevoie, cere sfatul unui consultant financiar.
Economisește puțin câte puțin
Multe produse bancare oferă servicii de economisire a unei sume foarte mici, de 2-3 lei, la fiecare tranzacție, prin rotunjire. Pic cu pic se adună stropul și în acest fel vei constata că la sfârșitul lunii poți avea în contul de economie 200-300 de lei.
La începutul fiecărei luni, stabilește-ți un buget și respectă-l cu strictețe, astfel încât să poți economisi exact atât cât ți-ai propus. Atunci când îți calculezi cheltuielile lunare, acordă prioritate achitării facturilor și creditelor.
Plătește și cash
Când alegi plata cu cardul, poți să pierzi ușor șirul cheltuielilor. Însă plătind cu bani fizici, ai o altă perspectivă asupra achizițiilor și poți să-ți dai seama când te apropii de fundul sacului. Astfel, e mai simplu să-ți diminuezi impulsurile de cumpărare compulsivă.
Renunță la cheltuielile inutile
Poți reduce cantitatea de alcool, țigări, dulciuri, sucuri sau cronțănele de pe lista de cumpărături. Sunt lucruri care par că nu costă foarte mult, însă dacă faci un calcul real pe o lună, vei vedea câți bani pot fi economisiți doar prin diminuarea acestor cheltuieli.
Alege produsele la promoție
În orice sezon și în orice magazin vei găsi astfel de produse. Alege-le pe acestea atunci când ai ocazia și vei avea mai mulți bani în cont la sfârșitul lunii.
Gătește acasă ca să faci economie
Este plăcut să mănânci în oraș sau să comanzi diverse preparate, însă pregătindu-ți mâncarea acasă vei face o economie semnificativă. Porția de mâncare la restaurant poate fi și de 10 ori mai scumpă decât cea gătită de tine. Ia drept exemplu costul unei porții de cartofi, care la restaurant poate ajunge la 20 de lei.
Conștientizează-ți nevoile
Cu toții cumpărăm mai multe alimente decât consumăm și multe dintre ele ajung în coșul de gunoi! Privește de fiecare dată coșul cu alimente și conștientizează cum arunci banii la gunoi de bună voie și nesilit de nimeni! Poți face și un calcul estimativ și vei observa câți bani ai putea economisi pe lună, doar limitând cumpărăturile inutile. În plus, mâncând mai puțin vei fi și mai sănătos!
Alege becuri economice
Un bec cu filament de 60W, unul economic fluorescent de 11W și unul cu LED de 9W pot da aceeași cantitate de lumină, dar consumul poate fi de 5-6 ori mai mic în cazul celui din urmă. În plus, cele cu LED vor avea și o viață mai lungă! Iată două motive pentru care trebuie să ne orientăm către becurile cu adevărat economice pe termen lung. Chiar dacă inițial necesit o investiție mai mare, vei vedea că, de fapt, cu ele vei face economie!
Spală la temperaturi reduse
Dacă hainele nu sunt foarte murdare și trebuie doar împrospătate, poți scădea temperatura de spălare și odată cu ea factura la curent! Poți spăla foarte bine la 30 de grade, în loc de 60 de grade.
Electrocasnicele din clasa potrivită fac diferența
Alegând un frigider sau o mașină de spălat din clasa A vei face din start economie, pentru că acestea vor consuma cu 10% mai puțin curent electric decât un produs din clasa B. Cele A+ sunt și mai economice și cu fiecare + sunt și mai puțin consumatoare.
Distribuie acest articol