Strugurii, un dulce permis zilnic

6 septembrie 2022
Imagine articol CIPRA

Am pășit într-un nou sezon, cel al toamnei, iar piețele s-au umplut cu struguri de diverse culori și soiuri, unele mai aromate decât altele. 

Nevoia de a consuma alimente gustoase a reieșit în mod pregnant în datele studiului CIPRA Obiceiurile cu risc crescut care au un impact direct asupra calității vieții românilor, regăsindu-se la 82% dintre cei chestionați. Din fericire, strugurii fac parte din categoria alimentelor nu doar gustoase, ci și foarte sănătoase. În cantități moderate.

Strugurii, rezervoare de substanțe hrănitoare

Expertul CIPRA, dr. Șerban Damian, nutriționist sportiv, subliniază faptul că strugurii sunt fructe cu un nivel ridicat de substanțe benefice în compoziție.

Se disting prin conținutul mare de antioxidanți, în special polifenoli și flavonoizi, care se regăsesc inclusiv în vin. Singurul „neajuns“ al strugurilor este cantitatea mare de zaharuri, fiind unul dintre cele mai consistente fructe, peste 70 kcal/100 g. Din acest motiv, o persoană fără activitate fizică nu trebuie să consume mai mult de 300-400 g/zi, în timp ce sportivii pot consuma cantități mai mari. Din fericire, există și suplimente nutritive care conțin resveratrolul care se găsește în mod natural în struguri și vin, așa că putem să ne bucurăm de efectele lui benefice fără să facem excese.

DR. ȘERBAN DAMIAN

Consumul de struguri – o mână de ajutor pentru sănătate

O porție de struguri conține vitaminele C, K, A, B6, dar și potasiu, proteine, fibre, carbohidrați, tiamină, riboflavină. În plus, resveratrolul, unul dintre cei mai puternici antioxidanți,  este extrem de benefic pentru cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare: ajută la protejarea vaselor de sânge și reduce riscul dezvoltării inflamațiilor în organism. Pot fi oferiți cu încredere și copiilor, chiar și bebelușilor ajunși la vârsta diversificării (blenduiți, fără coajă și sâmburi sau tăiați felii înainte de vârsta de 4 ani).

Resveratrolul este utilizat des și în produsele cosmetice, având in vedere puternica sa acțiune antioxidantă. De aceea, pe piață regăsești multe variante de cosmetice ce conțin extracte de struguri. 

Dacă ai diabet, ai voie struguri?

Persoanele care au diabet trebuie să țină cont de indicele glicemic al fructelor pe care le consumă. În cazul strugurilor, chiar dacă aceștia conțin multe zaharuri, indicele lor glicemic este scăzut: 51. În plus, studiile au arătat că strugurii pot chiar scădea nivelul glicemiei din sânge, dacă sunt consumați în cantități moderate. Iar aici, resveratrolul intră din nou în acțiune – având în vedere că acesta determină creșterea numărul receptorilor de glucoză din organism. 

A început sezonul mustului

De îndată ce începe perioada de cules a viilor, mustul devine o băutură-vedetă, dulce și parfumată. Nu trebuie consumat însă în cantități mari, spune dr. Șerban Damian: 

„În mod obișnuit, mustul din struguri nu conține alcool, însă dacă procesul de fermentație nu a fost oprit la timp, e posibil să fie slab alcoolizat. Este un aliment 100% natural, păstrează principiile active ale strugurilor, însă concentrează în mare parte zaharurile din aceștia și din acest punct de vedere trebuie să îl consumăm cu măsură, adică nu mai mult de 0,5 litri pe zi. Poate fi considerat un aliment sănătos, totuși trebuie să îl privim ca pe un desert.“

În drumurile la piață, păstrează loc și pentru struguri. Piețele sunt locurile perfecte pentru a-i cumpăra, având în vedere că acolo ai mari șanse să regăsești producători din întreaga țară. Iar o zi de toamnă frumoasă începe mai bine cu o porție de struguri la micul dejun. 

Distribuie acest articol