Bucură-te de o vacanță memorabilă cu autorulota!

26 iulie 2022
Imagine articol CIPRA

82% dintre cei chestionați în cadrul studiului CIPRA „Obiceiurile cu risc crescut care au un impact direct asupra calității vieții românilorau răspuns că felul în care își petrec timpul liber este un factor important care le influențează viața. Așadar, te invităm să ieși din tipare și să te bucuri de o vacanță altfel. Ce spui de o aventură pe patru roți, cu autorulota? 

Vacanțele cu „casa în spate“ câștigă din ce în ce mai mult teren și în România. Autorulotele îți oferă libertatea de a explora regiuni noi atât din țară, cât și din străinătate, mai ales pe timpul verii.

Dacă nu deții o autorulotă, trebuie să iei în calcul și costurile închirierii unui model care să îți fie și casă, și mașină pe perioada vacanței. Practic, vorbim despre costuri similare cazării la un hotel de 4 stele. Însă, experiența în sine este de neprețuit – amintirile, fotografiile și filmările cu care vei rămâne nu se pot compara cu nicio vacanță petrecută într-un hotel. 

Posibilitățile sunt (aproape) nelimitate

Poți alege să te oprești peste noapte în campinguri special amenajate sau poți experimenta petrecerea timpului în zone sălbatice, din apropierea râurilor sau pădurilor. Ai în vedere că natura este cea care îți oferă un adevărat spectacol, așa că ai grijă să o protejezi. Atunci când decizi să parchezi rulota pentru a înnopta într-o zonă sălbatică, de exemplu, respectă fauna din jur: nu rupe crengile copacilor, ai grijă de varietatea de flori întâlnită și asigură-te că nu este periculos (la munte, zona poate fi frecventată de urși).

Respectă reglementările în vigoare atunci când decizi să campezi

Marele avantaj al călătoritului cu o autorulotă este că poți înnopta în orice zonă dorești, cu condiția respectării legislației în vigoare. De exemplu, ai grijă dacă decizi să campezi peste noapte pe o pajiște care se află în proprietatea cuiva, e nevoie de acordul deținătorului. Un pont de ținut minte: există diverse grupuri pe social media unde poți primi sfaturi din partea unor persoane experimentate, care te pot ghida către zone frumoase, sălbatice și sigure.  Este ideal să alegi campinguri marcate ca atare, unde nu există riscul să primești amenzi.

În zonele naturale protejate nu ai voie să campezi. Dacă decizi să mergi la mare, nu campa în zona de nisip sau pe plaje unde nu este permis acest lucru – caută campinguri special amenajate sau locuri care îți permit să te bucuri de frumusețea apusurilor și răsăriturilor, fără a încălca vreo lege. 

Costul închirierii unei autorulote

Companiile care închiriază autorulote percep un tarif cuprins între 120-140 de euro pe zi, în sezonul de vară și un cost de 80-100 de euro, în extrasezon. Dacă vorbim de rulotă, cea pe care e nevoie să o tractezi cu mașina, costul scade la aproape 50 de euro pe zi. 

Ce trebuie să știi despre o autorulotă

Vorbim, practic, despre o adevărată casă pe roți, în miniatură. În funcție de model, o autorulotă are în general 2-6 locuri pe scaune, 3-4 locuri de dormit, precum și o mică bucătărie echipată cu plită, frigider, chiuvetă, o mică baie cu duș, cu apă rece și caldă, WC, chiuvetă. O autorulotă poate funcționa și în modul autonom, fiind dotată cu baterii, cât și în modul camping – atunci când parchezi în campinguri și te conectezi la utilitățile oferite acolo.

Autorulota îți permite să te bucuri de un stil de viață activ. Poți să mergi în drumeții, să înoți sau să te plimbi cu bicicleta în peisaje de poveste. Totul în același concediu.

Distribuie acest articol