Vârsta potrivită ca să te apuci de sport

6 mai 2023
Imagine articol CIPRA

Sportul ne menține sănătoși și energici. Deși este privit ca o activitate specifică tinerilor, și categoria seniorilor dornici de mișcare este în continuă creștere. Practic, nu există limite atunci când vrei să te apuci de sport.

În jurul vârstei de 6-7 ani, majoritatea copiilor își dezvoltă abilitățile fizice, dar încă au nevoie de timp pentru a înțelege regulile unui sport. Cei mai mulți încep o activitate sportivă în jurul vârstei de 12-13 ani, când se pot bucura din plin de experiență, îmbunătățindu-și performanțele în mod conștient. Statisticile arată că aceia dintre noi care încep antrenamentul de tineri și mențin activitatea sportivă constantă, au parte de cele mai multe beneficii, care se mențin odată cu înaintarea în vârstă.

Cel mai recent raport de cercetare CIPRA, realizat alături de Reveal Marketing Research, a arătat că activitatea sportivă/mișcarea se află pe locul al 4-lea în topul celor mai importante aspecte cu impact asupra calității vieții, menționată de 34% dintre respondenți.

Sport după 30 de ani

Dacă la 20 de ani avem un trup destul de tonic și o siluetă suplă fără mari eforturi, după 30 de ani trebuie să acordăm mai multă atenție alimentației pentru elimina surplusul de grăsime, iar sportul ne poate fi de mare ajutor în redefinirea corpului. Însă mișcarea fizică poate deveni o provocare dacă sedentarismul a intrat în stilul nostru de viață. Dacă n-ai făcut sport de ceva vreme, trebuie să începi cu un efort moderat și să crești intensitatea pe măsură ce-ți întărești musculatura. Poți încerca clase de aerobic, alergarea ușoară sau înotul.

După 40 de ani

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, modul în care facem sport se schimbă.

faci sport

Înainte de începerea unei activități fizice este bine să aveți parte de o evaluare în care să discutați cu un specialist despre problemele de sănătatea pe care le aveți. În urma acestei evaluări, specialistul sportiv va putea concepe o rutină potrivită pentru voi. Clienții de peste 40 de ani reprezintă o provocare din mai multe puncte de vedere: vin adesea cu preconcepții despre modul în care trebuie să se desfășoare un antrenament, sunt mai dificil de motivat și le este mai greu să facă din sport un obicei. O provocare înseamnă în final și satisfacții mai mari atunci când, după antrenamente regulate, vor dispărea durerile articulare și cele de spate și se vor simți mai bine și mai plini de energie. Dacă nu sunt probleme de sănătate, pot face orice sport. Iată câteva exemple: antrenament funcțional cu greutatea corpului și cu accesorii, yoga, pilates, sesiuni de alergare, antrenament cu greutăți, înot, hiking etc.”, spune Cornel Moca, antrenor personal și specialist CIPRA.

Când te apuci de sport după 50 de ani

Chiar dacă o viață ai fost sedentar, chiar și după 50 de ani poți descoperi plăcerea practicării unui sport. Exercițiile fizice nu te fac mai tânăr, dar activitatea fizică regulată poate reduce procesul de îmbătrânire la nivelul cromozomilor și cu siguranță va crește starea de bine și sănătate a organismului. Accidentările pot fi mai frecvente la această la această vârstă, dar ai nevoie de sport pentru a evita pierderea masei și forței musculare, dar și a flexibilității. Mulți renunță la sport tocmai din teama accidentărilor, dar dacă sunt bine consiliați, ei pot deveni atletici și plini de energie, ba chiar să înregistreze performanțe la 50-70 de ani.

Dacă există probleme de sănătate, în funcție de gravitatea lor, se vor recomanda exerciții de recuperare sau anumite tipuri de mișcare până când se îmbunătățește forma sportivă a persoanei respective. Apoi se începe un program de antrenament adaptat vârstei”, explică specialistul.

Așadar, chiar dacă este indicat să te apuci de sport cât mai devreme, pentru a beneficia de efecte mai mult timp, putem spune că niciodată nu e prea târziu să devenim activi.

Distribuie acest articol