Donarea de sânge, o faptă bună și pentru tine
Donarea de sânge este un gest pe care îl poți face pentru veni în sprijinul comunității. Oricând, oricine poate avea nevoie de sânge pentru a supraviețui unei situații grave. Tocmai de aceea, în fiecare an pe 14 iunie este marcată în calendar Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
Deseori auzim apeluri ale centrelor de trasfuzii sau chiar ale spitalelor prin care este încurajată donarea, din cauza stocurilor scăzute de sânge. Datele medicale arată că o singură donare poate fi de ajutor pentru până la trei oameni care au nevoie reală de ajutor, viața lor fiind pusă în pericol.
Una dintre noutățile studiului de piață realizat de CIPRA anul acesta este legată de importanța pe care oamenii o acordă stării de spirit, care a avansat pe locul al doilea după familie în topul factorilor importanți în viață, cu 84 de procente, fiind urmată de starea fizică (83%). Ambele pot fi îmbunătățite prin intermediul unui gest simplu precum donarea de sânge.
Efectele asupra psihicului și a sănătății fizice
Chiar dacă donarea de sânge poate părea intimidantă, oamenii care au nevoie de ajutor pot fi salvați de acest simplu gest de bunătate. Întregul proces nu este atât de complicat precum pare și nu este nici dureros. Iar gândul că ajuți pe cineva te poate ajuta să te simți mai bine cu tine. De fapt, datele științifice arată că donatorii de sânge au un risc mai mic de depresie și o longevitate mai mare.
Donarea de sânge aduce și beneficii asupra sănătății fizice a donatorului, precum un risc scăzut de accidente vasculare și stimularea sistemului imunitar. În plus, cu această ocazie beneficiezi de un set complet gratuit de analize, pentru că este nevoie să îți fie evaluată starea de sănătate înaintea donării. Și de zi liberă, pentru mai mult echilibru între viața personală și cea profesională.
Condiții de eligibilitate pentru a putea dona
E bine să știi că pentru a putea dona trebuie să îndeplinești o serie de condiții. „Donarea de sânge reprezintă un act voluntar cu beneficii atât pentru cel care primește sângele, cât și pentru donator. Donatorul trebuie să aibă între 18-65 ani, o greutate minimă de 50 kg , să nu aibă afecțiuni medicale sau chirurgicale care contraindică donarea de sânge“, explică dr. Ruxandra Constantina, expert CIPRA.
De asemenea, nu pot dona femeile însărcinate sau cele care alăptează. Toate condițiile ce trebuie bifate le regăsești pe website-urile centrelor de transfuzii locale.
Ce ai de făcut înainte de donare
În primul rând, e bine să fii odihnit. Micul dejun să nu conțină alimente bogate în grăsimi și proteine animale, precum carne, unt sau lactate. În schimb, e recomandat să mănânci ceva ușor: fructe, legume, biscuiți. Trebuie să bei multe lichide – apă, ceai, sucuri naturale, dar consumul de alcool este interzis cu 48 de ore înainte să donezi. Totodată, donatorii nu trebuie să fumeze înainte de donare și nici imediat după.
Recomandarea specialistului
Cum să ne pregătim pentru donare și cum putem facilita recuperarea organismului după acest efort? Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, expert CIPRA, spune că:
„Este bine ca, înainte de donare, donatorul să aibă o masă bogată în vitamine, minerale, antioxidanți – legume, fructe, plus o hidratare adecvată cu apă și sucuri naturale, ceai; fără alcool, fumat. După donare trebuie crescut aportul de lichide pentru minim 24 ore, să se consume o masă ușoară, plus alimente bogate în fier și vitamina C, eventual un supliment cu multivitamine și minerale. Se pot face maximum 5 donări/an pentru bărbați și 3 pentru femeie (nu în perioada menstruală, nu în sarcină și lăuzie), cu un interval minim de 2 luni între donări.“
Distribuie acest articol