Amintiri de Crăciun de neuitat pentru cei mici
Mirosul bradului, al cozonacului cald, așteptarea Moșului – sunt parte importantă din amintirile noastre din copilărie, atunci când vine vorba de sărbătorile de iarnă. E acel sentiment de bine, de acasă, care te duce cu gândul la felul în care mama și tata pregăteau masa, de bunicii care așteaptau colindătorii, de prietenii cu care ieșeai la joacă. Află de la expertul nostru, Matei Stănculescu, cum să creezi și tu amintiri de Crăciun minunate pentru copilul tău!
Studiul CIPRA arata că familia și prietenii se află pe prima poziție în topul factorilor importanți în viață, cu un procent de 83% (în scădere față de 2021, când înregistra 90%. Cercetarea mai arată că echilibrul dintre viață personală și cea profesională se află pe locul trei în topul celor mai importante aspecte cu impact asupra calității vieții, cu un procent de 45%.
Sfatul expertului: tradițiile sunt importante
Copilăria ne întipărește în minte și în suflet amintiri alături de familia noastră, pe care an de an le revizităm, în căutarea spiritului Crăciunului. Expertul CIPRA, Matei Stănculescu, psihoterapeut, trainer, cofondator Centrul Eka, spune că, pentru dezvoltarea socio-emoțională a copilului, obiceiurile și tradițiile joacă un rol extrem de important și menționează câteva plusuri esențiale.
„Se insuflă astfel valorile familiei, de la credință și până la <cum marcăm noi momentul>, cât de uniți suntem, cum putem trece peste supărări și cât de importanți suntem unii pentru ceilalți. Totodată, se construiesc anumite <abilități>” sociale. Colindatul, recitatul, reprezintă mai mult decât reproducerea unor lucruri învățate. Ele implică expunere în fața familiei sau a unor necunoscuți, un exercițiu de vulnerabilizare, asumare a unor riscuri etc. Astfel, se dezvoltă încrederea și inițiativa.“
Prăjituri cu miros de “acasă de Crăciun”
Moș Crăciun trebuie întâmpinat așa cum se cuvine, așa că poți pregăti alături de cei mici fursecuri pe care să le lași Moșului pe o farfurie lângă brad. Sunt extrem de ușor de făcut și răspândesc un miros ce rămâne întipărit în minte. Nu uita să așezi lângă farfuria cu fursecuri și câțiva morcovi pentru renii Moșului. Toate aceste pregătiri vor rămâne întipărite în memoria celor mici.
Filme de Crăciun de urmărit cuibăriți pe canapea
Și tu asociezi Crăciunul cu seria de filme “Singur acasă”? Filmele de Crăciun sunt o modalitate perfectă de a crea acel sentiment de sărbătoare în casă. Alege seri în care să stați cu toții pe canapea, cu boluri de floricele sau fructe alături și savurați împreună un film care să vă transporte către magia Crăciunului.
Amintiri de Crăciun. Unde mergem cu colindul?
Cu siguranță îți amintești momentele în care mergeai cu colindul, împreună cu prietenii. Vecinii de bloc, rudele – nimeni nu scăpa necolindat de Crăciun. Poți duce mai departe tradiția colindului alături de copii. Îi poți învăța colinde simple. Apoi, înarmați cu entuziasm, porniți să colindați vecinii de bloc sau de case. Poate nu veți găsi mereu uși deschise, dar cu siguranță acolo unde copiii vor fi bine primiți, vor simți din plin spiritul sărbătorilor. Dacă nu, ascultați colinde acasă, în așteptarea Crăciunului.
Un calendar de Advent cu mici surprize
Calendarele de Advent sunt o altă modalitate de a crea amintiri frumoase legate de perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă nu ai reușit să te organizezi anul acesta, poți pregăti mici suprize anul viitor, pe care să le descoperi alături de cei mici. Pot fi dulciuri sănătoase, mici daruri, dar și mesaje pentru întreaga familie, care să îi facă pe cei mici mai atenți atât la felul în care se simt, precum și la nevoile celor din jur.
Cadouri pregătite pentru membrii familiei
Atunci când familia este numeroasă, este dificil să alocăm bugete mari pentru a achiziționa cadouri pentru fiecare în parte. Poți pregăti împreună cu cei mici daruri simbolice: podoabe de Crăciun, coronițe din brad ornate împreună, fursecuri. Timpul astfel petrecut și bucuria de a dărui vor rămâne întipărite în mintea celor mici.
Cum putem dezvolta spiritul empatic al copiilor
Matei Stănculescu, psihoterapeut, spune că puterea exemplului este cel mai eficient mod de a-i influența pe cei mici.
„Arată-le empatie pentru stările prin care trec. Poate au emoții înaintea unei serbări sau la întâlnirea cu Moșul. Fii acolo pentru ei, arată-le că le observi și înțelegi emoțiile, povestește-le despre cum te simțeai și tu când erai mic în situațiile respective etc. Sub nici o formă nu le spune lucruri de genul: <n-ai de ce să ai emoții>, chiar dacă tu crezi asta. Arată-le doar că ești acolo pentru ei. Iar înainte de a vă așeza la masa de Crăciun, faceți un exercițiu de recunoștință către toți cei prezenți la masă și nu numai. Enumerați pur și simplu motivele pentru care sunteți recunoscători acum, la sfârșit de an.“
Distribuie acest articol