Renunță la cheltuielile inutile!
Prețurile, mai ales cele la alimente, au crescut foarte mult. Coșul nostru zilnic arată cu totul altfel decât acum doi sau trei ani. Pentru a fi sigur că finanțele tale merg în direcțiile care îți aduc cu adevărat bucurie, uită-te atent la toate cheltuielile pe care le ai și elimină-le pe cele care nu-și mai găsesc rostul.
Alimentația este aspectul cel mai influențat de scumpiri (78% dintre respondenții studiului CIPRA spun că în mare sau foarte mare măsură), urmată de echilibrul între viața personală și cea profesională (51%) și somnul/odihna (40%). Totuși, aceeași cercetare arată că în aproape jumătate din vizitele la magazin, respondenții adaugă în coșul de cumpărături produse pe care nu planificaseră să le cumpere.
Cumpărăturile realizate din impuls
Ofertele din magazine pot fi extrem de tentante. Dar chiar ai nevoie de patru pungi de orez, de exemplu? Sau de o sticlă de prosecco, doar pentru că prețul este redus cu 30%? Calculează de două ori înainte de a face o achiziție, observă cantitatea pe care trebuie să o cumperi pentru a beneficia de un preț redus și evaluează dacă vei consuma în timp util acele bunuri, fără a face risipă.
Alternează platformele de streaming video
Serviciile de streaming video sunt foarte tentante, mai ales seara. Dacă achiți mai multe abonamente de acest tip, alege să folosești pentru 2-3 luni la rând singură plaformă pentru a urmări filmele și serialele nou apărute, apoi schimbă cu o alta și tot așa. Vei găsi cu siguranță conținut atractiv, indiferent de platforma pe care o vei plăti în continuare.
Fii atent la serviciile care îți oferă 30 de zile de test gratuit
Multe servicii, pentru a atrage clienții, oferă o perioadă de test care se întinde de regulă pe o perioadă de 30 de zile. Doar că pentru a accesa acele 30 de zile fără plată, ești nevoit să introduci datele cardului, urmând ca după expirarea perioadei de probă, să fii taxat automat cu valoarea serviciului respectiv. Astfel, fără să îți dau seama, vei plati lunar pentru un serviciu care poate nu îți este de folos. În acest caz, urmărește extrasul de cont, pentru a identifica plățile lunare repetitive.
Cumperi prânzul în fiecare zi?
Prepararea prânzului acasă și împachetarea în caserole dimineața poate fi o modalitate excelentă de a face economie. Meniurile oferite la restaurante, chiar și cele de tip fast food sunt printre serviciile care s-au scumpit extrem de mult în ultima perioadă. Cu suma de bani pe care o achiți pe un singur prânz, poți cumpăra ingrediente din care vei obține mai multe porții de mâncare pe care să o distribui pe parcursul mai multor zile. În plus, știi sigur ce anume conține prânzul pe care îl ai în față și de cele mai multe ori se va dovedi o alternativă mult mai sănătoasă la meniurile cumpărate de la restaurante.
Apa îmbuteliată, tot mai scumpă
Cât achiți lunar pe apa îmbuteliată? O alternativă pentru a avea apă sigură de băut, fitrată de eventuale impurități este aceea de a achiziționa o cană filtrantă. În plus, pe piață există o ofertă variată de sisteme filtrante pe care le montezi la chiuveta din bucătărie și vei putea bea astfel apa de la robinet, instant, liberă de urme de clor, care pot fi deranjante. În timp, investiția va fi amortizată cu siguranță și nu vei mai pune în circulație PET-urile atât de dăunătoare mediului.
Abonamentele la sală nefolosite
Dacă ai început anul cu gândul de a merge la sală și achiți un abonament lunar, observă de câte ori chiar folosești serviciile sălii. Ia în considerare să achiziționezi un număr fix de ședințe, pentru a plăti mai puțin sau mișcarea în aer liber. Astfel poți tăia de pe lista de cheltuieli un serviciu pe care nu îl utilizezi atât de frecvent.
Cafeaua din fiecare dimineață
Cafeaua preparată de un barista are într-adevăr un gust special, care îți poate face ziua mai bună, dar poate fi destul de scumpă. Nu este însă nevoie să cumperi chiar în fiecare zi câte una. De regulă, cafenelele au la vânzare și pachete pentru a-ți prepara singur acasă o cafea de specialitate savuroasă. Urmărește câteva videouri pe Internet cu diverse trucuri de preparare a unei cafele delicioase și în scurt timp vei avea o băutură bună, făcută de tine, acasă. Poți cumpăra și un termos vesel colorat, ca s-o iei la pachet, iar ziua ta va începe cu dreptul.
Distribuie acest articol