Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă

La finalul lunii octombrie, în România are loc trecerea la ora de iarnă. Pentru unii este un moment mult așteptat, când putem dormi cu o oră în plus. În ciuda acestui bonus, ora de iarnă aduce cu ea și efecte mai puțin plăcute, odată cu întunericul care se lasă un pic mai devreme în fiecare seară.
În majoritatea statelor europene, s-a renunțat la implementarea acestei schimbări a orei. La noi, însă, intră în vigoare și anul acesta. Astfel, de pe la ora 17.30 va începe să se întunece, iar asta îți poate afecta starea de spirit, productivitatea, dar și programul de somn. Iată ce poți face!
Somnul/odihna este aspectul cu cel mai mare impact asupra calității vieții pentru români în 2024, fiind menționat pe primul loc de 27% dintre respondenții studiului CIPRA și pe locul doi de alți 29%. Astfel, cercetarea arată că pentru aproximativ 9 din 10 respondenți, nevoia de a dormi bine este aspectul cel mai important în viață, în creștere față de anul trecut cu 5 procente. Studiul CIPRA mai relevă faptul că 57% dintre cei chestionați sunt mulțumiți de modul în care dorm.
Nu sta treaz până târziu!
Chiar dacă în ideea unei ore în plus de somn apare tentanția de a te culca mai târziu, mergi la culcare la ora obișnuită. În felul acesta, îți vei obișnui mai ușor și mai repede corpul cu noua oră și vei profita de acel somn odihnitor dinainte de ora 24.00, pe care specialiștii îl recomandă. Să decalezi programul și să rămâi treaz mai mult timp nu ar fi deloc benefic organismului.
Folosește-te de lumina soarelui!
Schimbarea de oră din toamnă este mai ușoară decât cea din primăvară, mai ales pentru cei care lucrează ziua. Expunerea la lumina naturală poate ajuta la reglarea ceasului biologic. Înainte de schimbarea orei, încearcă să te expui cât mai mult la soarele de după-amiază. După schimbarea orei, încearcă să stai cât mai mult în lumina dimineții pentru a te adapta mai ușor. Chiar și o plimbare scurtă în jurul blocului poate ajuta.
Alte sfaturi pentru trecerea la ora de iarnă
- Schimbarea orei te poate da puțin peste cap imediat după ce se întâmplă, dar în general e nevoie de maximum 3-7 zile pentru ca organismul să se adapteze la noul program.
- Deși pare eficient, alcoolul nu te ajută să te relaxezi și să adormi mai repede. O soluție mai bună decât un pahar de vin la culcare ar putea fi o carte bună și un ceai liniștitor pentru a adormi mai ușor seara.
- În plus, poți profita de faptul că te vei trezi mai ușor dimineața devreme. Dacă ceasul tău sună la ora 7.00 de obicei, acum te vei trezi fără probleme la 6.00-6.30. Poți folosi acest timp pentru a face sport sau alte activități utile, de care nu aveai timp înainte.