Greșeli pe care le poți face în relația cu copilul fără să știi

Viața de părinte este o călătorie minunată, dar și plină de provocări. Uneori putem avea o atitudine greșită și dăunătoare față de cei mici, chiar fără să ne dăm seama. Unele dintre aceste greșeli pe care le poți face în relația cu copilul par neînsemnate pe moment, dar pot lăsa urme adânci în sufletul unui copil.
Din dorința de a face totul bine, de a fi părinți deschiși, moderni și indulgenți sau, pur și simplu, pentru că nu mai facem față stresului și oboselii, putem greși în relația cu cei mici. Din fericire, cu puțină atenție și dragoste, putem corecta și transforma aceste greșeli în lecții care ne aduc mai aproape de cei mici.
78% dintre respondenții studiului CIPRA se consideră părinți foarte buni pentru copiii lor, în special bărbații și persoanele cu venit ridicat. Printre lucrurile pe care le fac părinții pentru a le oferi copiilor lor o viață de calitate se numără: timpul de calitate petrecut împreună cu ei (67%), cumpărarea lucrurilor la modă, pe care și le doresc copiii (35%), înscrierea la anumite cursuri (limbi străine, muzică, pictură) sau angajarea unui meditator (29%).
Despre tentația ecranelor
E ușor să cazi în capcana ecranelor. Tabletele și telefoanele devin repede „bonele” perfecte, iar copiii, fascinați de ele, pot petrece ore întregi fără să mai ceară altceva. Dar aceste ore vin până la urmă cu un cost. În loc să interacționeze, să își dezvolte creativitatea sau să își construiască relația cu tine, copiii rămân captivi într-o lume care nu le oferă conexiuni reale. Un copil de 8 ani nu ar trebui să aibă acces la ecrane mai mult de o oră pe zi, sunt de părere experții.
Conform studiului CIPRA, dependența de dispozitive digitale se află pe primul loc (62%) în topul aspectelor care îi preocupă pe părinții români cu privire la binele copiilor lor.
De evitat: presiunea activităților prea multe
Sunt părinți care compensează lipsa timpului petrecut împreună cu familia prin încărcarea programului de activități al celor mici. Pian, dans, tenis sau alt sport – aproape fiecare zi din săptămână are rezervată câte o activitate extra. Interacțiunea cu tine ar trebui să fie baza, nu tehnologia sau activitățile. Zi de zi, rezervă timp pentru a afla ce a mai făcut copilul la școală sau grădiniță, ce vise are sau poate ce eroi imaginari are. Aceste discuții oferă copiilor sentimentul că lumea lor contează pentru tine.
Greșeli în relația cu copilul. Cuvinte care rănesc, chiar și fără intenție
Uneori, ceea ce spui dintr-o glumă sau când ești nervos poate lăsa urme adânci. O replică precum „Alți copii pot, de ce tu nu poți?” poate suna banal pentru tine, dar pentru copilul tău e un semn al faptului că nu e suficient de bun.
Încă un aspect de care e bine să ții cont – certurile în fața copiilor sunt mai devastatoare decât par. Lumea lor e construită pe relația dintre părinți, iar dacă acea lume pare instabilă, se pot simți nesiguri. Iar atunci când apar greșelile copilului, explică-i acest lucru, dar nu condiționa afecțiunea de lipsa greșelilor. Acest gest simplu le arată că sunt în siguranță și că nu trebuie să fie perfecți pentru a fi iubiți. Mai târziu, în viața de adult, vor învăța să treacă mai ușor peste eșecuri.
Caută ajutor ori de câte ori simți nevoia!
Nu ne naștem învățați cum să avem grijă de cei mici, așa că de câte ori simți că nu știi cum să procedezi într-o anumită situație, caută ajutor în jurul tău. Fie că e vorba de un psiholog sau un curs de parenting, orice ajută să iei decizii în favoarea ta și a celui mic.
Distribuie acest articol