Cum arată o zi bună?

Ziua perfectă este cea în care pleci în concediu? Sau când intră salariul? Ziua în care primești o super veste, reușești ceva important sau te distrezi cu prietenii? Cum arată o zi bună poate să difere pentru fiecare dintre noi, însă, în mare, este una în care ți-ai îndeplinit obiectivele și care lasă în urmă o stare de bine…
De multe ori, asociem o zi bună cu evenimente speciale. În realitate însă, satisfacția de la finalul zilei este influențată mai ales de alegerile și obiceiurile noastre, de felul în care ne gestionăm timpul și de atenția pe care o acordăm propriei stări de bine. O zi bună poate fi, pur și simplu, una în care te-ai trezit odihnit înainte să sune alarma, ai terminat ce aveai de făcut fără să alergi contra cronometru și ai găsit timp pentru o plimbare, un film sau o conversație cu cineva drag.
Nu întâmplător, pentru români, starea de spirit se află pe locul al doilea în topul celor mai importanți factori ai calității vieții, imediat după familie. Potrivit studiului CIPRA, 84% dintre respondenți spun că o consideră esențială pentru o viață bună. Iar elementele care contribuie la o stare de spirit bună sunt multe: un somn bun, alimentele pe care le consumi, timpul petrecut pentru relaxare, sportul și alte hobby-uri.
Ingredientele unei zile bune
- Un somn odihnitor
Sigur o zi bună nu începe după o noapte foarte proastă. Dacă ai reușit să dormi măcar 6-7 ore și te-ai trezit odihnit, ai făcut deja primul pas către o zi reușită. Somnul influențează concentrarea, memoria, nivelul de energie și chiar felul în care reacționăm la stres.
- Suficientă energie
Nu doar pentru că ai băut cafeaua preferată sau ai mâncat un mic dejun delicios. Ci și pentru că ai făcut pic de mișcare, un duș revigorant, pentru că te-ai hidratat suficient… Sunt multe lucruri simple pe care le poți face la începutul zilei pentru a performa mai bine pe parcursul ei.
- Task-uri bifate
O zi bună nu înseamnă să bifezi toate lucrurile de pe listă. Înseamnă să termini ceea ce era cu adevărat important și să închei programul fără sentimentul că ai rămas iar în urmă. Uneori, câteva obiective rezolvate valorează mai mult decât toată lista.
- Timp pentru tine
Poate doar douăzeci de minute, dar care te fac să te simți bine. Poți să citești, să meditezi, să asculți un podcast, să petreci seara în oraș sau să mergi la un masaj sau la salon, pentru o manichiură.
- Și timp cu ceilalți
Relațiile apropiate contribuie semnificativ la starea de bine. Poate că înseamnă o zi la mare cu iubitul tău, o ieșire cu bicicleta cu copiii sau doar un schimb de mesaje cu prietena cea mai bună ori un telefon dat mamei. Sigur te încarcă pozitiv și te ajută să închei ziua cu mai puțin stres.
- Un pic de zâmbet
Râsul nu rezolvă problemele, dar schimbă felul în care le privim. Un film bun, o glumă spusă de un coleg sau câteva minute petrecute cu cineva drag pot transforma o zi obișnuită într-una pe care o vei ține minte cu plăcere.
Dacă ar fi să dai o notă zilei de astăzi, de la 1 la 10, cât ar primi? Și ce i-ar lipsi ca să fie de 10? Nu uita, de cele mai multe ori starea de bine nu apare doar în zilele speciale. Ea se construiește din multe ingrediente mici, pe care luate separat aproape că nici nu le observăm.