Cum previi consumul de droguri la adolescenți. Rolul timpului petrecut cu sens

7 mai 2026
Imagine articol CIPRA

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți este o preocupare tot mai prezentă pentru părinți, profesori și societate în ansamblu. Pentru că, pe măsură ce cresc, copiii devin mai expuși influențelor din jur.

În special în adolescență, aceste influențe devin dificil de gestionat, iar unele dintre ele îi pot împinge spre comportamente riscante. Prevenirea nu ține doar de reguli stricte sau avertismente. De multe ori, este vorba despre relație, încredere și prezență constantă în viața copilului. Totodată, implicarea în activități diverse și motivante poate fi una dintre formele prin care această prezență se transformă în ceva concret, oferindu-le copiilor un cadru sigur și constructiv în care să-și consume energia.

Consumul de droguri reprezintă una dintre principalele îngrijorări ale părinților români: 47% dintre respondenți manifestă temeri în această privință, conform unui studiu CIPRA. De asemenea, 36% dintre părinți îl consideră una dintre cele mai mari griji legate de siguranța și sănătatea copiilor lor, alături de probleme precum bullying-ul, stresul și depresia.

De ce devin adolescenții vulnerabili la consumul de droguri

Copiii sunt influențabili și, pe măsură ce cresc, caută validare și acceptare din partea grupului. Această nevoie firească îi conduce, uneori, către anturaje nepotrivite, în care consumul de alcool sau droguri este normalizat. Consecințele pot fi serioase: de la probleme de sănătate fizică și afectarea dezvoltării creierului, până la risc crescut de dependență. În plus, consumul de droguri la adolescenți este asociat frecvent cu dificultăți școlare, abandon educațional sau probleme legale.

Opinia expertului. Cât de mult contează relația părinte-copil

Am întrebat-o pe Mihaela Bacula, psiholog clinician si psihoterapeut Centrul Eka, despre cele mai importante lucruri pe care le pot face părinții pentru a preveni consumul de droguri în rândul copiilor, dincolo de reguli și interdicții.

Consumul de substanțe apare rareori din senin. De cele mai multe ori, este o strategie de autoreglare emoțională, un mod de a gestiona tensiuni interne pe care copilul nu știe cum să le numească sau nu are cui să le spună. Prevenția începe cu capacitatea părintelui de a tolera emoțiile dificile ale copilului fără să le minimizeze, fără să le amplifice și fără să le transforme imediat într-o problemă de rezolvat.

Al doilea lucru esențial este coerența. Nu coerența regulilor, ci coerența dintre ce spune părintele și ce trăiește el însuși. Copiii nu urmează instrucțiunile, urmează modelele. Un adolescent care vede că adultul din fața lui gestionează stresul, frustrarea sau eșecul fără să evadeze în mâncat compulsiv, ecran sau alcool învață, concret, că există și variante sănătoase.

Timpul petrecut cu sens, un factor de protecție real

Activitățile extracurriculare sunt importante, dar la fel de important este timpul petrecut împreună. Nu neapărat cantitatea, ci calitatea lui.

Serile sau weekendurile pot deveni ocazii simple de conectare: o plimbare, o ieșire, o discuție apropiată. Atunci când copiii se simt văzuți, ascultați și înțeleși, au mai multă încredere în ei înșiși și în relația cu părinții. Iar în momente dificile, sunt mai predispuși să ceară ajutor, nu să caute soluții riscante.

Activitățile extracurriculare, un alt aliat important

Activitățile sportive, arta sau voluntariatul nu sunt doar hobby-uri, ci contexte în care copiii își pot construi identitatea și apartenența. Sportul îmbunătățește disciplina, reziliența și oferă un cadru structurat. Activitățile artistice încurajează exprimarea emoțională și cresc stima de sine. Voluntariatul dezvoltă empatia și responsabilitatea socială.

Specialistul Mihaela Bacula, psiholog și psihoterapeut, spune că într-adevăr, implicarea în activități sportive sau artistice oferă copilului un cadru în care poate deprinde disciplină și/sau abilități de exprimare creativă, aparținând unui grup cu valori și interese comune. „Un copil preocupat de propriile abilități și pasiuni, care aparține unui grup cu valori sănătoase, care are o relație suficient de bună cu părintii și modele adaptative de gestionare a emoțiilor, are șanse semnificativ mai mici să caute evadarea în substanțe.