Ianuarie, luna în care depresia își face de cap
După efervescența sărbătorilor de iarnă, viața se domolește dintr-o dată. Zilele întunecate, mai scurte și friguroase sunt încă prezente în viața noastră. Banii sunt mai puțini, iar facturile mai mari. Avem toate motivele ca moralul să nu fie pe culmi, însă, în cele mai multe cazuri nu e vorba doar de lipsa stării de bine, ci de o tristețe profundă sau chiar de instalarea depresiei.
Dacă te simți deprimat în ianuarie, această tulburare este dată și de zilele post-vacanță. Studiile arată că depresia sezonieră de ianuarie afectează milioane de persoane, iar specialiștii au ajuns la concluzia că, dintre toate, a treia zi de luni din ianuarie este cea care ne deprimă cel mai tare, așa că au numit-o Blue Monday. Pentru că atunci frigul, ziua scurtă, lipsa petrecerilor cu care am fost obișnuiți și tot spectacolul strălucitor al sărbătorilor au cel mai mare impact negativ asupra psihicului nostru. Iar cei care rămân singuri și se confruntă cu multe angoase și nemulțumiri personale trec mult mai greu de această perioadă.
Conform studiului CIPRA, românii se simt stresați de situația financiară (40%), lipsa timpului (34%), responsabilitățile din familie (27%) și activitatea profesională (20%). Totodată, 17% dintre respondenți sunt foarte nemulțumiți de timpul pe care îl petrec pentru relaxare și doar 58% sunt satisfăcuți de echilibrul dintre viața personală și profesională.
Sfatul specialistului
Cristian Lavric, trainer și psihoterapeut cognitiv-comportamental la Clinica The Mind, spune că e ușor să ne dăm seama de ce ianuarie este o lună cu puternice sentimente de gol, de tristețe sau de singurătate.
„După emoțiile plăcute și după agitația sărbătorilor, este complet firesc să ne simțim deprimați în această lună, când ne confruntăm cu vremea rece, diminețile întunecate, scăderea stabilității financiare în urma cheltuielilor din decembrie, conștientizarea lipsei prietenilor cu care am petrecut momente plăcute cu câteva săptămâni în urmă și chiar lipsa planurilor pentru noul an. De aceea, în ianuarie apar mai multe sentimente de tristețe, dispoziție scăzută, lipsă de motivație sau oboseală. Este, de asemenea, sezonul de vârf al tulburărilor afective sezoniere, care pot induce episoade depresive grave“, spune specialistul.
Cu depresia nu e joacă
De cele mai multe ori, în funcție de intensitate, depresia nu trece de la sine. Avem nevoie de ajutorul celor din jur sau chiar de cel al unui psiholog sau psihiatru! Când nu ne mai pasă de cei din jur, nici de noi, nu mai găsim bucurie în lucrurile care altădată ne făceau fericiți, când nu ne mai facem planuri și ne-am pierdut interesul pentru tot și toate, este semn clar că avem nevoie de un specialist!
Câteva căi pentru ieșirea din depresia ușoară
Atunci când starea de tristețe și lipsa chefului se instalează, trebuie să te mobilizezi și găsești lucruri simple și la îndemână care să-ți schimbe această stare. Noi venim cu câteva idei, însă ești liber să pui pe listă tot ce-ți place și îți stă în puteri.
- Fă o baie cu spumă, adaugă arome tonice și lasă-ți simțurile alintate. Apa caldă face minuni, iar textura spumei și parfumul plăcut au darul de a-ți aduce tonus psihic. Când te îngrijești, creierul secretă dopamină și astfel starea de bine revine.
- Practică exerciții. Chiar dacă nu ai chef, la sfârșitul antrenamentului (de cel puțin 20 de minute) în creier se va secreta o cantitate mai mare de endorfine, adică hormonul fericirii!
- Aprinde o lumânare și bucură-te de frumusețea luminii și de aroma ei, dacă are parfum! Această lumină plăcută și caldă îți va aduce o stare bună.
- Citește o carte motivațională sau vizionează un film frumos, de dragoste sau o comedie.
Toate aceste activități, dar și alte trucuri pentru zile mohorâte ne influențează chimia creierului și astfel se poate instala în mintea noastră o stare plăcută, de bună dispoziție.
Distribuie acest articol